Relaxarea – condiția primordială pentru o viață sănătoasă
Organismul uman este un mecanism complex care are la bază o serie de funcții principale, ce se influețează reciproc. Înțelegerea modului în care funcționează sistemele circulator, respirator, endocrin, digestiv sau sistemul nervos, oferă șanse mai mari de îngrijire corectă a stării de sănătate, și, implicit de a avea o viață lungă și fericită.
Pierdem din vedere acest aspect destul de des, mai ales atunci când lista priorităților devine tot mai lungă, iar timpul – parcă tot mai scurt. Așa că ne împingem limitele până la epuizare, în urmărirea constantă a obiectivelor de pe propriile liste de activități. Uităm să ne așezăm și pe noi pe această listă și să ne oferim timp – pentru noi, pentru odihnă, pentru a respira prezentul, iar ironia este că atunci când ne amintim să ne acordăm un răgaz, nu reușim să ne relaxăm pe deplin. E ca și cum întregul nostru organism (și creier) se află într-o continuă stare de agitație.
Stresul este o reacție naturală a corpului la experiențe pozitive sau negative.
Pe termen scurt, stresul poate fi benefic pentru sănătatea noastră, ajutându-ne să facem față situațiilor dificile. Corpul nostru răspunde la stres eliberând hormoni și accelerând ritmul cardiac și respirator și se concentrează asupra problemei pentru a răspunde cât mai bine la stimuli. Pe termen lung, însă, când situațiile de viață sunt din ce în ce mai greu de gestionat, stresul devine extrem de periculos. Acesta este generat de presiunea responsabilităților zilnice, a evenimentelor negative din viața noastră (boli fizice, pierderea unei persoane dragi, un divorț, singurătate etc), dar si nesiguranța zilnică dată de dezastre naturale, atacuri violente, imprevizibilitatea vieții…
Chiar dacă încă aveți convingerea că țineți totul sub control și că faceți față ritmului alert de muncă, nu uitați că relaxarea este o nevoie care, atunci când se manifestă, trebuie ascultată, căci atrage după sine un semnal de alarmă. Fie că alegeți să citiți o carte, să faceți o plimbare, să meditati sau să faceți sport, organismul dumneavoastră are nevoie de porția de deconectare. Și cum “pofta vine mâncând”, relaxarea trebuie practicată în mod regulat, pentru a deveni un obicei.
În loc să ne concentrăm pe efectele negative ale stresului, ar fi mai bine să punem în lumină beneficiile relaxării: reducerea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace, ceea ce are efecte secundare pozitive asupra sănătății cardiovasculare pe termen lung, încetinirea procesului de îmbătrânire, îmbunătățirea tonusului general și reinstalarea stării de bine, iar lista poate continua.
Știm că relaxarea face minuni asupra întregului organism, însă ce facem pentru a deveni mai relaxați? Iată câteva sfaturi:
Introduceți în programul zilnic pauze scurte, de exemplu, o pauză în care 5 minute să nu faceți nimic. Stați într-un loc liniștit, într-o poziție comfortabilă, fără să vă gândiți la ce ați făcut până acum sau ce urmează să faceți. Lăsați pauzele să se instaleze firesc și profitați de perioada de liniște. Savurați o cafea sau un ceai, nu vă lăsați atenția distrasă de sarcinile profesionale, oferiți-vă 10 minute pentru o baie în cada plină cu apă, masați-vă zonele tensionate (gât, frunte), ascultați muzica preferată sau bucurați-vă de beneficiile aromaterapiei.
Pregătiți-vă de seara lucrurile pentru a doua zi, astfel încât să nu începeți ziua cu un stres suplimentar, care vă obligă să vă grăbiți încă de la primele ore. De cele mai multe ori, așa cum începeți ziua, o veți continua până seara și este bine să vă setați starea de spirit într-un mod pozitiv, încă de dimineață.
Ascultați muzica preferată sau materiale motivaționale, în drumul spre serviciu.
Închideți ochii, ridicați-vă fața spre soare și respirați adânc, deoarece respirația profundă este una dintre cele mai rapide căi de a reinstaura starea de calm. Imaginați-vă ceva frumos sau amintiți-vă un moment în care ați fost foarte relaxat. Încercați să retrăiți momentul și să simțiți ce simțeați atunci.
Râdeți cu poftă! Râsul este cel mai bun medicament, iar un chicotit bun eliberează hormoni senzaționali, îmbunătățește imunitatea și eliberează tensiunea.
Alegeți-vă un hobby și fiți creativi. Sarea de stres pare, de cele mai multe ori, interminabilă. Tocmai de aceea, pentru deconectare, a face ceea ce vă binedispune sau vă bucură sufletul poate fi cea mai bună soluție, de moment.
Ajutați. Faceți ceva bun pentru altcineva. Generozitatea oferă sentimentul împlinirii și utilității.
Practicați afirmațiile pozitive. Chiar dacă nu credeți în efectul acestora, simpla repetare a afirmațiilor poate declanșa gândurile pozitive, care vă deconectează de la situațiile stresante.
Luați suplimente din ingrediente naturale, cu substanțe active, care vă induc starea de relaxare. Laboratoarele Remedia a creat gama de suplimente Relaxirem, un ajutor ideal care vine în completarea sfaturilor de mai sus și care funcționează atunci când alte metode pentru a induce starea de relaxare, eșuează.
Gama Relaxirem este alcătuită din patru produse diferite, care răspund unor nevoi specifice de relaxare.
Relaxirem, cu extract din rădăcină de valeriană și floarea pasiunii, ameliorează stările de frică nejustificată, hiperexcitabilitate nervoasă, stres, contribuie la calmarea stărilor de nervozitate, reglează palpitaţiile inimii şi induce un somn liniştitor, calmează spasmele muşchilor în colicile stomacale de natură nervoasă și diminuează sensibilitatea în stările de vomă.
Relaxirem Forte, cu extract din rădăcină de valeriană, floarea pasiunii, mentă și roiniță, este recomandat pentru reducerea stărilor de nervozitate și a stresului. Acest supliment induce o stare de somn odihnitor, relaxează musculatura, ameliorează durerile de cap și palpitaţiile.
Relaxirem Noapte, cu melatonină și extract din rădăcină de Valeriană, conuri de Hamei, Mac-californian, fructe de Curmal-chinezesc, Floarea-pasiunii și Roiniță, este recomandat pentru inducerea și menținerea unui somn liniștit, odihnitor și restabilirea ciclului normal veghe-somn. Suplimentul reduce oboseala, extenuarea psihică și contribuie la îmbunătățirea calității și duratei somnului.
Relaxirem Cardio, cu extract din Talpa-gâștei, rădăcină de Valeriană, frunze și fructe de Păducel, magneziu, potasiu, coenzima Q10, susține sănătatea sistemului cardiovascular, a sistemului nervos și ajută organismul în perioade de stres, iritabilitate, în stări de oboseală fizică.
Știm deja că doar sfaturile și recomandările nu ne schimbă viața, decât dacă le integrăm în rutina noastră! Prin urmare, este important să conștientizăm importanța relaxării pentru sănătatea propriului organism și să apelăm, cu încredere, la metodele naturale pe care le avem la îndemână, pentru a transforma starea de relaxare într-un firesc al vieții de zi cu zi.
Important este primul pas, iar gama Relaxirem a fost concepută tocmai pentru a oferi sprijinul necesar și blând și pentru a ne ghida într-o direcție cât mai bună.