Compania Laboratoarele Remedia susține excelența: Craii de Curtea Veche
Comunicat presă
23 martie
Compania Laboratoarele Remedia susține excelența
“Cel mai tare mi-e dor de „Craii de Curte Veche”, ca dovadă că după 30 de ani l-am reluat acum. Cu alt gând, cu altă aşezare, cu altă pricepere…” – Alexandru Repan
“Pagini din Craii de Curte Veche”, spectacol de mare forță și rafinament cultural, după romanul lui Mateiu I. Caragiale, în regia și interpretarea actorului Alexandru Repan, însoțit muzical la violoncel de Ella Bokor și-a reluat viața artistică.
Compania Laboratoarele Remedia susține cu bucurie această revenire în peisajul teatral bucureștean, în parteneriat cu Teatrul Nottara. În acest fel, continuăm campania noastră de responsabilitate culturală pe care o derulăm de cinci ani deja, prin susținerea unor evenimente valoroase.
Vă invităm să fiți alături de noi, Teatrul de Artă (str. Sfântul Ștefan, nr. 21 – zona Izvorul Rece), marți, 29 martie, ora 19, la spectacolul “Pagini din Craii de Curtea Veche”. Biletele mai pot fi achiziționate de la Teatrul Nottara sau de pe eventim.ro
“În fața Frumosului, singurătatea devine apăsătoare și e o seară prea frumoasă, domnule, o seară de basm și de vis. Asemenea seri se întorc, zice-se; de demult în taina lor le plăcea meșterilor cei vechi să întruchipeze unele legende sacre, rareori însă penelul celor mai iscusiți chiar a izbutit să le redea umbra limpede în toată albastra-i străvezime. E seara izgonirii Agarei, seara fugii în Egipt. Pare că, fascinată, vremea însăși își contenește mersul. Și în văzduhul fluid nici o adiere, în frunzișuri nici un murmur, pe luciul apei nici un fior…” – Mateiu I. Caragiale